Din păcate este trist atunci când reacționăm numai la stimulii externi care ne determină să luăm anumite decizii în loc să reacționăm inteligent așa cum de altfel pretindem că suntem, ființe superioare pe pământ. De fapt ceea ce încerc să fac este să aduc în conștiința oamenilor faptul că pentru a ne extinde orizonturile posibilităților și pentru a putea savura momentele vieții este nevoie s avem un corp sănătos. Faptul că generația tânără din prezent pune prea puțin preț pe sănătate este rezultatul lipsei de imaginație, limitării induse a capacităților pe care le avem, educației prost dată (voit sau mai puțin voit) și înțeleasă, responsabilității ignorate pe care orice om o are față de un seamăn cu mai puține cunoștiințe și nu în ultimul rând modului de percepție al fiecăruia dintre noi. Nu cu mult timp în urmă nu conștientizam aceste lucruri și nu înțelegeam deloc modul în care funcționează motorașul generator de gânduri, idei, decizii, analize și așa mai departe pe care fiecare dintre noi îl are.
Fiecare dintre noi este capabil de orice dacă își dorește cu adevărat. Unii o pot face cu mai puțin efort, având unele avantaje, alții cu mai mult efort, însa ceea ce este important este că toți pot ajunge la același rezultat indiferent de sex, rasa, aptitudini, etc.
Îmi doresc ca fiecare dintre voi să conștientizeze faptul că organismul nostru nu este un simplu mijloc prin care noi ne putem îndeplini obiectivele, ci este un templu pe care trebuie să îl slăvim. Imaginați-vă că sunteți țintuit la pat, fără posibilitatea de a vă deplasa nici până la toaletă, fără să vă puteți mișca o mână sau un picior, doar cu capacitatea de a gândi. Mulți dintre noi au această imagine în minte dar în dreptul ei pun o anumită vârstă trecută probabil de 70-80 de ani. Din păcate tristul adevăr este că aceasta imagine este mult mai aproape de oricare dintre noi dacă nu conștientizăm că a ne trata necorespunzator corpul înseamnă a nu ne respecta pe noi înșine, iar dacă nu ne respectam pe noi înșine care este pretenția pe care o putem avea de a-i respecta pe ceilalți? Nu îmi doresc să ajungeți la aceasta concluzie trecând prin experiența pe care eu am avut-o în urma cu trei ani, descoperind că datorită modului nesănătos de a-mi hrăni organismul și de a-l trata am ajuns într-o situație mai mult decât neplăcută de a avea o boală de rinichi care netratată putea duce până la transplant de rinichi, internări nesfârșite prin spitale, zeci de doctori care ar fi trebuit să încerce să mă vindece și poate un sfârșit chiar tragic. Interesant este că majoritatea dintre noi asociem sănătatea cu ceea ce Dumnezeu lasă pe pâmânt. Nu vi s-a întâmplat niciodată să spuneți: "Voi ajunge și acolo, Dumnezeu să mă țină sănătos!"? Nu conștientizăm că multe lucruri depind numai de noi. Nu Dumnezeu ne pune să fumăm un pachet de țigări pe zi, nu El ne pune să bem în loc de apă Coca-Cola sau zeci de alte sucuri de pe piață, nu Dumnezeu ne pune să facem exces de băutură frecvent, să mâncăm numai alimente semi-preparate, lucruri de care organismul nostru încearcă să scape filtrându-le ca pe niște otrăvuri. Ajungem să ne îmbolnăvim și să spunem: "Așa a vrut Dumnezeu!". Nimic mai neadevărat. Ajungem să credem că Dumnezeu este nemilos, crud și ne pierdem astfel credința în orice este Sfânt. În realitate vina este numai a noastra. Totul putea fi diferit dacă în momentul în care avem posibilitatea să bem un pahar de Cola spunem NU unei plăceri de moment și DA unei plăceri de lungă durată: sănătatea organismului. Sănătatea ne permite să facem multe lucruri: să ne urcăm pe munți, să practicăm sporturi de agrement, să ne bucurăm la maxim de copii și nepoții pe care îi avem sau îi vom avea, să străbatem chiar întreaga lume, să ne îndeplinim obiective pe care fără un corp sănătos nu am fi putut să le atingem. Totul depinde de noi însă o condiție importantă este să VREM. Dacă suntem atât de orbi încât să ne lăsăm mereu pradă plăcerilor de moment atunci fără nici o remușcare spun că ne merităm pe deplin soarta.
Ce înseamnă de fapt a-ți menține sănătatea? Organismul nostru nu este un amalgam de organe care sunt interconectate între ele pentru a oferi toate funcțiile necesare. Este cu mult mai mult decât atât. Prin organismul nostru trec în fiecare minut energii nenumarate, la nivel molecular există un spectacol extraordinar. Toate celulele din organismul nostru comunică până la nivelul celei mai mici particule și interacționează necontenit. Nu degeaba spunem că Natura face minuni. Natura este o minune, și orice ar încerca omul să realizeze nu va putea vreodată depași ceea ce natura a creat de-a lungul a milioane și milioane de ani. Ceea ce nu înțelegem este că orice lucru ajunge în organismul nostru trimite o informație și genereaza o reacție. Dacă numai câteva particule moleculare sunt dereglate întreg echilibrul este afectat, organismul reacționează încercând să restabilească echilibrul normal, dar dacă nu are resursele necesare sau dacă dezechilibrul creat este mult prea mare atunci încep să apară problemele, una după alta. Dacă ești bolnav de ficat și nu schimbi modul de viață și alimentația și începi să iei medicamente cu pumnul peste ceva vreme, uneori ani, alteori luni sau chiar săptămâni, realizezi că alt organ are probleme și lanțul continuă până când organismul cedează. Poate ceda în 20 de ani sau poate ceda în câteva luni. Totul depinde de dezechilibrul existent. Dar din păcate prioritățile pe care le au majoritate dintre noi sunt cu totul altele. Ne dorim să avem succes, să ajungem să avem bani, să avem o familie, să ne facem loc în societate și să ne putem satisface nevoile care cresc pe măsura ce evoluăm. Datorita stresului și vieții mult prea agitate pe care o avem într-o lume în care lucrurile se mișcă din ce în ce mai repede a avea o viață sănătoasă este un lux. Este un lux pentru că noi permitem să fie un lux și nu pentru că lucrurile pur și simplu așa stau. Depinde foarte mult pe ce loc punem sănătatea noastră. Afirmăm că sănătatea este cel mai important lucru însă câți dintre noi nu uită acest lucru când trag un fum dintr-o țigară? Nu este cidat deci cum credem ceva și facem cu totul altceva? De ce? Pentru că ne lăsăm purtați de viață, de plăcerile momentului și ratăm ceea ce este de fapt mai important în viață. Ne întrebăm apoi care este scopul nostru în viață? Spunem că îl căutam și nu îl găsim. Oare nu îl gasim sau oare nu îl căutăm?
Echilibrul organismului pornește de la o alimentație sănătoasă și de la un mod de viață sănătos. A fi sănătos nu înseamnă însă numai a renunța la lucrurile nocive organismului. Este primul pas dar nu și un pas suficient. Putem renunța la țigări, la sucuri, la alimente grase, la prăjeli, la alimente pline de conservanți și alte otrăvuri, însă asta nu va oferi organismului decât un prilej de relaxare. Nu va mai fi nevoit să filtreze toate aceste otrăvuri, va putea lucra relaxat, va începe abia acum să încerce să restabilească echilibrul necesar, însă dezechilibrul creat nu este ușor de înlăturat. De aceea el trebuie ajutat. Aici intervine alimentația inteligentă și modul de viață sănătos. Abia în momentul în care vom face demersuri pentru a mânca inteligent și a avea un mod de viață sănătos organismul va începe cu adevărat să se simtă bine, să își restabilească conexiunile pierdute și să ofere o stare naturală de bine. Aud multă lume plângându-se de dureri de cap inexplicabile. Doctorii ajung să ne spună că acest lucru este normal. Mi se pare incredibil. De ce credeți că se întâmplă asta? Pentru că doctorii nu pot controla modul de viață al pacienților, iar societatea în care trăim din păcate are lipsurile ei. Ceea ce este foarte important este faptul că fiecare este responsabil de propria viață, de propriul mod de viață, de propriile decizii luate. Oricât aș încerca eu să trezesc sentimentul de responsabilitate pentru organismul nostru, oricât efort aș face pentru a demonstra cât de important este să trăim sănătos și oricât de multe dovezi aș aduce totul poate însemna nimic dacă TU nu ești responsabil pentru propria viață, dacă TU nu realizezi importanța unui corp sănătos și dacă TU nu înțelegi ce înseamnă să nu te poți mișca și să produci atât de multă suferință atât ție dar și celor dragi ție în momentul în care corpul începe să cedeze.
Vreau să ne oferim mai mult timp în viață pentru a putea realiza mai mult din lucrurile pe care ni le propunem, să putem să ajungem să fim împliniți, fericiți și mai ales să oferim celor din jurul nostru (în special generațiilor pe care le vom lăsa în urmă) un exemplu demn de urmat.
8/13/2011
7/11/2011
7/06/2011
Rezultate BAC 2011
Am găsit o secvență dintr-un film cunoscut, dar cu titrare parodiată, titrare care spune exact ceea ce s-a întâmplat anul acesta la BAC. Comentariile adiționale sunt inutile.
5/24/2011
De ce Aikido?
Întotdeauna am fost fascinat de cultura japoneză, nivelul lor de civilizație părându-mi mult superior celui european. Onoarea, ritualurile precum și vechile învățături constituind temeliile acestei civilizații m-am întrebat dacă nu chiar ea a făcut ca acești semeni să fie tot timpul cu un pas înaintea celorlalte neamuri de pe fața pământului.
Îmi amintesc și acum, când am citit pentru prima oară Shogun-ul lui James Clavell, ardoarea cu care sorbeam orice detaliu. Ceea ce cred că m-a determinat să ajung la un nivel ridicat de fascinație este fără doar și poate identificarea principiilor proprii în concepțiile japoneze.
De mult timp am hotărât că trebuie să practic artele marțiale însă am tot amânat acest moment. A venit însă acea clipă, viața deschizându-mi o ușă de data aceasta. Era inevitabil ca obiectivul pe care l-am stabilit cu ceva timp în urmă să prindă contur. De ce Aikido? Pentru tot ce reprezintă Aikido, mai ales pentru filozofia acestui stil de arte marțiale.
Sunt foarte puține lucrurile pe care le cunosc despre filozofia Aikido. Cu mâna pe inimă recunosc faptul că nu am apucat încă să citesc nici o carte care să descrie filozofia Aikido. Evident niciodată nu este prea târziu. Dar poate că totuși acest lucru oferă viziunea cred puțin diferită pe care o am în privința acestui stil de arte marțiale în prezent.
Oricine ia contact pentru prima oară cu Aikido observă clar faptul că mișcările și tehnicile sunt înclinate spre auto-apărare. Dar tocmai aici este fascinația pentru că nu este un simplu mod de auto-apărare. Este ceva anume în toate tehnicile Aikido care nu poate fi descris cu ușurință. Este mai mult decât simplă mișcare și mai mult decât simplă tehnică. Atunci când exersezi efectiv mișcările nu îți dai seama de acest lucru, însă dacă ai exersat suficient o anumită tehnică vei putea trece dincolo de tot ce înseamnă simpla mișcare fizica a corpului și vei putea aprofunda filozofia Aikido.
Aikido oferă un drum spre iluminarea spirituală. Dezvoltarea esenței identității cuiva reprezintă de fapt dezvoltarea unei adânci spiritualități. Mulți oameni caută să devină împliniți spiritual. Tot ceea ce ne trebuie pentru a duce o viață spirituală în concordanță cu adevărata esență a sufletului nostru este să luăm o decizie ce nu poate fi negociată cu noi înșine. Este evident faptul că orice lucru este în puterea noastră dacă îl dorim cu adevărat. Împlinirea spirituală poate avea multe forme, fiecare putând să-și găsească propria împlinire. Aikido reprezintă o cale pe care unii dintre noi au pășit, pășesc și vor păși. Cum am ajuns la aceste concluzii?
Aikido urmărește în tehnici și mișcări câțiva pași spre dobândirea controlului personal și anume evitarea de a fi o victimă a cărei viață evoluează prin intenție și nu prin greșeală. În momentul în care ești confruntat cu o situație nedorită și ești atacat primul lucru pe care ar trebui să îl faci este să te privești pe tine cu ochii minții. Să simți furia, pumnul care se încleștează, adrenalina care intră rapid în sânge și pătrunde în toți porii organismului este instinctul, un comportament “neelegant” spiritual. Evident poți aplica tehnicile Aikido furând puterea celuilalt, iar multe dintre tehnici sunt concepute special pentru acest lucru. Dar mai presus de mișcare și tehnică rămâne spiritul. Sentimentul de putere dat prin înfrângerea adversarului se va transforma în scurt timp în slăbiciune. Cum ar fi însă ca spiritul să fie complet relaxat, armonios, în căutarea înțelegerii punctului de vedere al atacatorului. În mod conștient spiritul va trece atunci de la furie la bunăvoință, iar mișcarea sau tehnica va opri atacul chiar înainte ca acesta să înceapă. Nu am putut să nu fac comparație cu situațiile din viața reală.
De câte ori nu suntem confruntați cu “atacuri” stârnite de către șefi, colegi, prieteni, oameni pe care îi întâlnim pentru prima oară și așa mai departe. În fond socializăm în permanență, poate mai puțin când dormim. Și atunci ce gândești când șeful îți spune că ai greșit într-o anumită situație și te pune la zid și îți reproșează diferite lucruri? Ești atacat și ai tendința instinctivă să reacționezi defensiv fără a înțelege “atacatorul”. “Iată-mă într-o situație în care doresc să-i trag un pumn în nas celuilalt. Nu, nu cred că voi face asta. În schimb, voi face ceva care să detensioneze momentul.” Oare nu este mai înțelept să procedăm așa? Oare nu asta oferă și Aikido? Iată unul din lucrurile pe care le învățăm din Aikido. Mi-am dat seama de asta de când am văzut primele mișcări. Este atât de evident încât nu trebuie să știi prea multe pentru a vedea acest lucru. Și de fapt unde ajungem dacă procedăm așa? La un puternic sentiment de identitate. Acesta este procesul de dobândire a puterii din interior. Cu cine ne luptăm de fapt zi de zi? În realitate ne luptăm cu noi înșine. Nu ne luptăm cu șeful care ne reproșează că nu am dus la bun sfărșit un lucru, nu ne luptăm cu partenerul sau partenera de viață care ne reproșează că suntem iresponsabili, nu ne luptăm cu prietenii care se chinuie să ne scoată la o bere și cărora le spunem că astăzi suntem ocupați cu un proiect, nu ne luptăm cu colegi care ne spun că nu i-am ajutat suficient în anumite proiecte, nu ne luptăm cu vânzătoarea de la metrou care ne cere prea mult pentru doi covrigi, ci ne luptăm cu noi, cu deciziile pe care le luăm în fiecare moment, decizii care să întregească principiile după care trăim, prejudecățile, plăcerile pe care trebuie să ni le satisfacem și suferințele pe care trebuie să le evităm.
Un alt aspect important în analiza tehnicilor Aikido este critica adversarului. In Aikido, dar și în viață nu trebuie să critici adversarul. Este instinctiv să critici pe cineva care te ataca. Dar cum îndrăznește să facă așa ceva? Oricare ar fi motivele pentru care atacă eu am dreptate și spun că nu este un lucru bun pentru că mă afectează. Dacă privești lucrurile din punctul de vedere al atacatorului el va spune același lucru despre cel care se apără. Dar cum îndrăznește să se apere? Nu vede cât de hotărât și puternic sunt? Oricare ar fi motivele lui pentru care inițiază atacul el are dreptate. Cum se poate ca două entități să privească lucrurile diferit dar să aibă dreptate în același timp? Este posibil pentru că fiecare dintre ei duce o luptă de fapt cu el însuși, iar critica nu va face decât să îl abată de la obiectiv. Care va fi rezultatul criticii celui care se apără? Determinarea de a contraataca. În Aikido însă nu contraataci pentru că ceea ce oferi va fi ceea ce vei primi. Se rupe practic un lanț stabilit între cele două entități. Atacatorul se așteaptă la rândul lui să fie atacat, dar acest lucru nu se întâmplă. Victima însă, cel care se apără, nici nu se victimizează în Aikido. De aceea aici se întregește perfecțiunea unei interacțiuni. Victima devine puternică nu contraatacând ci schimbând modul de percepție pentru atacator restabilind astfel echilibrul inițial. Gandiți-vă ce s-ar întâmpla dacă aplicăm acest concept în viața de zi cu zi?
În Aikido dacă te crezi superior vei pierde. Când te crezi superior? Atunci când îi judeci pe ceilalți. Judecata are loc atunci când ne creăm o opinie care nu mai permite flexibilitate sau deschidere. Îi atașăm “binele” sau “răul” moral, în loc să observăm sau să percepem. O presupunere neverificată este foarte aproape de judecată. Ce faci în Aikido? Discerni nu judeci. Dacă judeci vei avea surprize, iar tehnica și rezultatul aplicat mai mult ca sigur nu vor fi cele dorite. Este surprinzător cum la fel se întâmplă și în viață. Dacă vei judeca este foarte posibil să te înșeli în privința unei persoane sau unei situații. În schimb dacă discerni te detașezi de percepțiile pe care vrei să le impui, iar concluzia se va apropia de realitate.
Practica Aikido îndelungată atrage după sine performanța. A nu greși înseamnă a nu reuși. Dacă nu vei greși nu vei învăța și nu vei evolua. Este important să greșești pentru a învăța din greșelile pe care le faci. Mulți dintre noi care suntem perfecționiști reușim uneori mai puțin decât alții care nu au în minte decât un singur lucru: acțiune indiferent de rezultat (succes sau eșec). La fel ar trebui să procedăm și în viața de zi cu zi. Trebuie să eliminăm teama de eșec întrucât nimeni nu poate să facă un lucru perfect de la bun început. Este mai bine sa facem ceva imperfect decât să nu facem nimic. Libertatea vine odată cu eliberarea de anxietatea, frica și autoincriminarea ce însoțesc evitarea acțiunii.
A înțelege adversarul presupune o adaptare în aplicarea tehnicii. De aceea este foarte important să nu critici adversarul așa cum am menționat ci să îl înțelegi, să faci diferența între a judeca și a discerne. Ai astfel un avantaj considerabil putând alege între mai multe soluții. Dar opțiunea de alegere nu o poți face din postura victimei agitate care fie se pregătește să contraatace fie se pregătește să fugă. De aceea în Aikido nu ești niciodată victimă ci doar un mediant ce restabilește un echilibru. În Aikido nu te aperi ci readuci o stare neutră, făcând un pas în plus spre dobândirea controlului personal. De aceea Aikido este atât de special. Este o sursă de inspirație și o metodă de redescoperire a sinelui.
Îmi amintesc și acum, când am citit pentru prima oară Shogun-ul lui James Clavell, ardoarea cu care sorbeam orice detaliu. Ceea ce cred că m-a determinat să ajung la un nivel ridicat de fascinație este fără doar și poate identificarea principiilor proprii în concepțiile japoneze.
De mult timp am hotărât că trebuie să practic artele marțiale însă am tot amânat acest moment. A venit însă acea clipă, viața deschizându-mi o ușă de data aceasta. Era inevitabil ca obiectivul pe care l-am stabilit cu ceva timp în urmă să prindă contur. De ce Aikido? Pentru tot ce reprezintă Aikido, mai ales pentru filozofia acestui stil de arte marțiale.
Sunt foarte puține lucrurile pe care le cunosc despre filozofia Aikido. Cu mâna pe inimă recunosc faptul că nu am apucat încă să citesc nici o carte care să descrie filozofia Aikido. Evident niciodată nu este prea târziu. Dar poate că totuși acest lucru oferă viziunea cred puțin diferită pe care o am în privința acestui stil de arte marțiale în prezent.
Oricine ia contact pentru prima oară cu Aikido observă clar faptul că mișcările și tehnicile sunt înclinate spre auto-apărare. Dar tocmai aici este fascinația pentru că nu este un simplu mod de auto-apărare. Este ceva anume în toate tehnicile Aikido care nu poate fi descris cu ușurință. Este mai mult decât simplă mișcare și mai mult decât simplă tehnică. Atunci când exersezi efectiv mișcările nu îți dai seama de acest lucru, însă dacă ai exersat suficient o anumită tehnică vei putea trece dincolo de tot ce înseamnă simpla mișcare fizica a corpului și vei putea aprofunda filozofia Aikido.
Aikido oferă un drum spre iluminarea spirituală. Dezvoltarea esenței identității cuiva reprezintă de fapt dezvoltarea unei adânci spiritualități. Mulți oameni caută să devină împliniți spiritual. Tot ceea ce ne trebuie pentru a duce o viață spirituală în concordanță cu adevărata esență a sufletului nostru este să luăm o decizie ce nu poate fi negociată cu noi înșine. Este evident faptul că orice lucru este în puterea noastră dacă îl dorim cu adevărat. Împlinirea spirituală poate avea multe forme, fiecare putând să-și găsească propria împlinire. Aikido reprezintă o cale pe care unii dintre noi au pășit, pășesc și vor păși. Cum am ajuns la aceste concluzii?
Aikido urmărește în tehnici și mișcări câțiva pași spre dobândirea controlului personal și anume evitarea de a fi o victimă a cărei viață evoluează prin intenție și nu prin greșeală. În momentul în care ești confruntat cu o situație nedorită și ești atacat primul lucru pe care ar trebui să îl faci este să te privești pe tine cu ochii minții. Să simți furia, pumnul care se încleștează, adrenalina care intră rapid în sânge și pătrunde în toți porii organismului este instinctul, un comportament “neelegant” spiritual. Evident poți aplica tehnicile Aikido furând puterea celuilalt, iar multe dintre tehnici sunt concepute special pentru acest lucru. Dar mai presus de mișcare și tehnică rămâne spiritul. Sentimentul de putere dat prin înfrângerea adversarului se va transforma în scurt timp în slăbiciune. Cum ar fi însă ca spiritul să fie complet relaxat, armonios, în căutarea înțelegerii punctului de vedere al atacatorului. În mod conștient spiritul va trece atunci de la furie la bunăvoință, iar mișcarea sau tehnica va opri atacul chiar înainte ca acesta să înceapă. Nu am putut să nu fac comparație cu situațiile din viața reală.
De câte ori nu suntem confruntați cu “atacuri” stârnite de către șefi, colegi, prieteni, oameni pe care îi întâlnim pentru prima oară și așa mai departe. În fond socializăm în permanență, poate mai puțin când dormim. Și atunci ce gândești când șeful îți spune că ai greșit într-o anumită situație și te pune la zid și îți reproșează diferite lucruri? Ești atacat și ai tendința instinctivă să reacționezi defensiv fără a înțelege “atacatorul”. “Iată-mă într-o situație în care doresc să-i trag un pumn în nas celuilalt. Nu, nu cred că voi face asta. În schimb, voi face ceva care să detensioneze momentul.” Oare nu este mai înțelept să procedăm așa? Oare nu asta oferă și Aikido? Iată unul din lucrurile pe care le învățăm din Aikido. Mi-am dat seama de asta de când am văzut primele mișcări. Este atât de evident încât nu trebuie să știi prea multe pentru a vedea acest lucru. Și de fapt unde ajungem dacă procedăm așa? La un puternic sentiment de identitate. Acesta este procesul de dobândire a puterii din interior. Cu cine ne luptăm de fapt zi de zi? În realitate ne luptăm cu noi înșine. Nu ne luptăm cu șeful care ne reproșează că nu am dus la bun sfărșit un lucru, nu ne luptăm cu partenerul sau partenera de viață care ne reproșează că suntem iresponsabili, nu ne luptăm cu prietenii care se chinuie să ne scoată la o bere și cărora le spunem că astăzi suntem ocupați cu un proiect, nu ne luptăm cu colegi care ne spun că nu i-am ajutat suficient în anumite proiecte, nu ne luptăm cu vânzătoarea de la metrou care ne cere prea mult pentru doi covrigi, ci ne luptăm cu noi, cu deciziile pe care le luăm în fiecare moment, decizii care să întregească principiile după care trăim, prejudecățile, plăcerile pe care trebuie să ni le satisfacem și suferințele pe care trebuie să le evităm.
Un alt aspect important în analiza tehnicilor Aikido este critica adversarului. In Aikido, dar și în viață nu trebuie să critici adversarul. Este instinctiv să critici pe cineva care te ataca. Dar cum îndrăznește să facă așa ceva? Oricare ar fi motivele pentru care atacă eu am dreptate și spun că nu este un lucru bun pentru că mă afectează. Dacă privești lucrurile din punctul de vedere al atacatorului el va spune același lucru despre cel care se apără. Dar cum îndrăznește să se apere? Nu vede cât de hotărât și puternic sunt? Oricare ar fi motivele lui pentru care inițiază atacul el are dreptate. Cum se poate ca două entități să privească lucrurile diferit dar să aibă dreptate în același timp? Este posibil pentru că fiecare dintre ei duce o luptă de fapt cu el însuși, iar critica nu va face decât să îl abată de la obiectiv. Care va fi rezultatul criticii celui care se apără? Determinarea de a contraataca. În Aikido însă nu contraataci pentru că ceea ce oferi va fi ceea ce vei primi. Se rupe practic un lanț stabilit între cele două entități. Atacatorul se așteaptă la rândul lui să fie atacat, dar acest lucru nu se întâmplă. Victima însă, cel care se apără, nici nu se victimizează în Aikido. De aceea aici se întregește perfecțiunea unei interacțiuni. Victima devine puternică nu contraatacând ci schimbând modul de percepție pentru atacator restabilind astfel echilibrul inițial. Gandiți-vă ce s-ar întâmpla dacă aplicăm acest concept în viața de zi cu zi?
În Aikido dacă te crezi superior vei pierde. Când te crezi superior? Atunci când îi judeci pe ceilalți. Judecata are loc atunci când ne creăm o opinie care nu mai permite flexibilitate sau deschidere. Îi atașăm “binele” sau “răul” moral, în loc să observăm sau să percepem. O presupunere neverificată este foarte aproape de judecată. Ce faci în Aikido? Discerni nu judeci. Dacă judeci vei avea surprize, iar tehnica și rezultatul aplicat mai mult ca sigur nu vor fi cele dorite. Este surprinzător cum la fel se întâmplă și în viață. Dacă vei judeca este foarte posibil să te înșeli în privința unei persoane sau unei situații. În schimb dacă discerni te detașezi de percepțiile pe care vrei să le impui, iar concluzia se va apropia de realitate.
Practica Aikido îndelungată atrage după sine performanța. A nu greși înseamnă a nu reuși. Dacă nu vei greși nu vei învăța și nu vei evolua. Este important să greșești pentru a învăța din greșelile pe care le faci. Mulți dintre noi care suntem perfecționiști reușim uneori mai puțin decât alții care nu au în minte decât un singur lucru: acțiune indiferent de rezultat (succes sau eșec). La fel ar trebui să procedăm și în viața de zi cu zi. Trebuie să eliminăm teama de eșec întrucât nimeni nu poate să facă un lucru perfect de la bun început. Este mai bine sa facem ceva imperfect decât să nu facem nimic. Libertatea vine odată cu eliberarea de anxietatea, frica și autoincriminarea ce însoțesc evitarea acțiunii.
A înțelege adversarul presupune o adaptare în aplicarea tehnicii. De aceea este foarte important să nu critici adversarul așa cum am menționat ci să îl înțelegi, să faci diferența între a judeca și a discerne. Ai astfel un avantaj considerabil putând alege între mai multe soluții. Dar opțiunea de alegere nu o poți face din postura victimei agitate care fie se pregătește să contraatace fie se pregătește să fugă. De aceea în Aikido nu ești niciodată victimă ci doar un mediant ce restabilește un echilibru. În Aikido nu te aperi ci readuci o stare neutră, făcând un pas în plus spre dobândirea controlului personal. De aceea Aikido este atât de special. Este o sursă de inspirație și o metodă de redescoperire a sinelui.
4/06/2011
Decizii
M-am întrebat din ce în ce mai mult în ultimul timp de ce este așa de greu să luam o decizie importantă în viață. Și am ajuns la concluzia că este greu pentru că am avut parte de foarte multe experiențe până în prezentul moment al vieții. Cel mai elocvent exemplu este să pui la aceeași masă un copil și un adult. Pe masă să pui o mașinuță și să vezi care va fi efectul în cazul copilului și care va fi efectul în cazul adultului. Copilul bineințeles că va lua mașina și va începe imediat să se joace cu ea. Adultul însă are tendința să gândească...așa ne place nouă să spunem că nu putem lua o decizie fără să analizăm corespunzător lucrurile înainte. Ne place să ne considerăm niște oameni deștepți. Așadar adultul se va gândi dacă mașinuța merge și în față și în spate, dacă merge cu baterii, dacă are un sistem de propulsie gândit de proiectant, dacă funcționează cu telecomandă și fel de fel de întrebări care până la urma îl vor face să amâne atât de mult decizia de a lua mașina și de a se juca cu ea încât uneori unele persoane nici măcar nu ar mai vedea rostul în a o lua măcar în mână. Din păcate aceleași reacții le vom întâlni în luarea oricăror decizii. Nu spun că experiența pe care am căpătat-o de-a lungul vieții este dăunătoare pentru că evident știm că dacă bagi mâna într-un cuptor încins te vei arde. De aceea se spune că oamenii bătrâni sunt și mai înțelepți, dar tot la fel se spune că oamenii bătrâni nu sunt deschiși la nou, iar tocmai această deschidere a făcut omenirea să progreseze.
În lumea sportului spre exemplu există mulți adepți. Mulți dintre ei practică sportul de performanță. Toți sunt campioni? Evident că nu. Mulți dintre ei nu au reușit măcar o dată în viață să se califice într-o competiție finală. Cu toate acestea ei continuă să practice sportul de performanță. De ce o fac? Logic ar fi ca după 2, 3, 10 eșecuri să renunțe la ceea ce fac întrucât experiența prin care au trecut le spune că dacă nu au reușit până în momentul respectiv șansele să reușească în viitor sunt infime. Asta este ceea ce mintea noastră ar analiza din punct de vedere logic. Și totuși există mulți sportivi care nu analizează lucrurile din punct de vedere logic. Principiul se aplică de altfel în toate domeniile. Și oare nu exista sportivi care au reușit abia după ani buni de încercări? Oare nu există persoane care au reușit pe plan profesional decât după ani buni de încercări? Oare nu există cântăreți care au stat foarte multă vreme în umbră pentru ca într-o singură zi să dea lovitura cu o singură piesă? Ce îi face pe oameni să nu renunțe? Faptul că iau deciziile nu logic ci în funcție de sentimentele și trăirile pe care le au.
Ne place să credem că atunci când luăm o decizie trebuie să o luăm rațional, dar cu toate acestea nu ne dăm seama că ceea ce de fapt noi credem că este rațional este de fapt sentimental. De ce spun asta? Pentru ca mintea umană ia decizii întotdeauna alegând între o plăcere și o suferință. Dacă suferința va fi mai mare decât plăcerea creată de un lucru atunci vom decide clar să nu facem acel lucru. Și întotdeauna mintea noastră are dreptate? Categoric nu. De ce? Pentru că mintea este predispusă ca între o plăcere de moment și una pe termen lung să o aleagă pe cea de moment.
Dacă vă plac dulciurile și aveți în frigider o prăjitură pe care ați cumpărat-o azi de la magazin în această zi vă veți gândi de nenumărate ori la cum veți mânca prajitura. În același timp însă țineți un regim alimentar întrucât doctorul vă recomandă să slabiți câteva kilograme bune altfel inima dumneavoastră va avea de suferit. Care credeți că va fi prima decizie pe care mintea dumneavoastră o va lua? Evident că ar trebui să mâncați prăjitura pentru că vă va oferi o plăcere imediată, chiar dacă pe termen lung vă va crea o suferință enormă afectându-vă starea de sănătate. Pe termen lung decizia de a nu mânca prăjitura constituie cea mai înțeleaptă alegere oferindu-vă posibilitatea să pierdeți din greutate și să aveți o sănătate bună putând să vă bucurați mai bine și mai mult de multe alte lucruri din viață, dar cu toate acestea este foarte greu să luați această decizie. Multă lume va spune că acest lucru depinde de controlul pe care îl are fiecare dintre noi și de voință. Nimic mai fals. Voința este o alternativă de scurtă durată. Nu poți evita la nesfărșit să te bucuri de o plăcere pe care mintea ta o consideră irezistibilă. Soluția este să înlocuiești o plăcere care vă poate afecta pe termen lung cu o plăcere care nu numai că nu vă poate afecta pe termen lung dar vă poate oferi beneficii nebănuite. Mulți dintre noi spunem că nu putem să renunțăm la un viciu dar în realitate de fapt nu știm cum să renunțăm.
Deși în momentul în care am renunțat la fumat nu cunoșteam aceste principii totuși le-am aplicat întrucât m-am străduit foarte tare să îmi determin mintea să găsească o soluție permanentă la problema cu care mă confruntam. Cum s-a întâmplat? Am început să caut informații despre metode de a te lăsa de fumat. Din multitudinea de metode mi-am dat seama că majoritatea sunt oferite pentru profitul altora (vezi plasturi cu nicotina și alte produse similare), iar șansa de reușită utilizând aceste metode este 0. Drept urmare am căutat mai departe. Între timp am avut două tentative de a mă lăsa de fumat care au durat 2 sau 3 luni, după care am revenit la vechiul viciu. De ce credeți că s-a întâmplat acest lucru? Pentru că nu am făcut trei lucruri esențiale și m-am bazat doar pe voință. Care sunt aceste trei lucruri pe care ar fi trebuit să le fac de la bun început?
1. Am început să consider țigara cel mai nociv lucru din lume. Dacă înainte mă trezeam dimineața și primul lucru la care mă gândeam era acela de a-mi aprinde o țigară am început să îmi schimb acest mod de gândire și am schimbat acest gând cu acela că dacă aș fuma o țigară mi-aș introduce atâtea toxine în organism încât sănătatea îmi va fi afectată iremediabil și peste 10-15 ani îmi voi vedea copii cum mă îngrijesc la pat în loc să iasă afară la joacă, să se bucure de vârsta pe care o au, să socializeze cu ceilalți copii și să fie catalogați ca fiind copiii unui infirm. Dacă nu introduci în subconștient această imagine sumbră și dacă nu ești crud cu propria persoană nu vei reuși.
Și în fond dacă ne amintim de prima țigară pe care am fumat-o aceasta nu ne-a creat o plăcere prea mare pentru că organismul nostru și-a dat seama imediat că este un lucru nociv, o otravă. Ce am făcut însă? Am continuat să tragem în piept această otravă până când organismul s-a adaptat, iar creierul a început să o perceapă ca o plăcere pentru a putea trece peste șocul fiecărei țigări fumate.
2. Am înlocuit plăcerea de a fuma pe care o ofeream creierului cu mai multe plăceri pe care le-am vizualizat atât de puternic încât au eclipsat plăcerea inițială pe care mi-o oferea o țigară fumată. Am început să văd cum voi juca tenis sau fotbal cu copiii mei, cum mă voi plimba în fiecare seară cu soția mea prin parc până la vârsta de 80 de ani, cum voi avea posibilitatea să fiu un exemplu pentru copiii mei, cum voi avea posibilitatea să fac absolut orice dacă voi fi sănătos. Mintea noastră este stimulată mai bine vizual de aceea mi-am imaginat aceste lucruri cu foarte multe detalii. Spre exemplu m-am vazut la braț cu soția mea, îmbrăcați puțin prea modern pentru vârsta de 75 de ani pe care o aveam, fără ochelari întrucât nu aveam nevoie, mergând țanțoș și admirând copii care ne puteau fi nepoți ce se jucau pe lângă noi, mergând alături de prietenul nostru golden retreiver și vorbind despre locurile frumoase pe care le-am vizitat de-a lungul vieții. Aceste imagini mi-au dat o așa de mare plăcere încât plăcerea oferită de o țigară a scăzut considerabil, iar mintea a putut alege repede între plăcerea cea mai mare.
3. Nu în ultimul rând a trebuit să decid care va fi ultima țigară pe care o voi fuma. Nu m-am lăsat de fumat până nu am fumat ultima țigară. Oricărei persoane îi va fi imposibil să se lase de fumat dacă nu a fumat ultima țigară. Am considerat deci că va trebui să îmi aduc aminte de această ultimă țigară pentru tot restul vieții. Drept urmare am savurat-o intens, până la muc. Și nu o voi uita niciodată, am fumat-o la ghena blocului în care locuiam cu chirie la momentul respectiv gândindu-mă la starea de sănătate care se va îmbunătăți din secunda în care acea țigară se va termina. Dacă nu îți amintești ultima țigară îi vei lăsa un pretext creierului tău să mai fumeze încă una, chiar și dupa 10 ani de când nu ai mai fumat.
Multe persoane consideră că nu doresc să se gândească la consecințele pe care le poate avea fumatul asupra sănătății lor. Se gândesc că poate lor nu li se va întâmpla. Pentru ei din păcate nu se pot aplica aceste lucruri. Ei vor trebui mai întâi să se maturizeze și să înțeleagă că în momentul în care vor fi pe patul de spital la vârsta de 45 de ani cu mai multe aparate care să îi mențină în viață nu vor avea nici o scuză. Acestea sunt persoanele care se concentrează prea mult pe lucrurile pe care nu le pot schimba în loc să se concentreze pe lucrurile în care pot avea un cuvânt de spus. Din păcate mulți dintre noi au exact acest mod de gândire și de aceea multă lume nu se poate lăsa de fumat, nu pot slăbi, nu pot avansa în carieră, sunt singuri și așa mai departe. Se întâmplă pentru că se iau decizii între o plăcere de moment și o plăcere de lungă durată. Este înțelept? Evident că nu.
Realizând toate aceste lucruri mi-am stabilit un nou obiectiv și anume acela de a ajuta cel puțin 3 persoane în 5 ani de zile să se lase de fumat.
În lumea sportului spre exemplu există mulți adepți. Mulți dintre ei practică sportul de performanță. Toți sunt campioni? Evident că nu. Mulți dintre ei nu au reușit măcar o dată în viață să se califice într-o competiție finală. Cu toate acestea ei continuă să practice sportul de performanță. De ce o fac? Logic ar fi ca după 2, 3, 10 eșecuri să renunțe la ceea ce fac întrucât experiența prin care au trecut le spune că dacă nu au reușit până în momentul respectiv șansele să reușească în viitor sunt infime. Asta este ceea ce mintea noastră ar analiza din punct de vedere logic. Și totuși există mulți sportivi care nu analizează lucrurile din punct de vedere logic. Principiul se aplică de altfel în toate domeniile. Și oare nu exista sportivi care au reușit abia după ani buni de încercări? Oare nu există persoane care au reușit pe plan profesional decât după ani buni de încercări? Oare nu există cântăreți care au stat foarte multă vreme în umbră pentru ca într-o singură zi să dea lovitura cu o singură piesă? Ce îi face pe oameni să nu renunțe? Faptul că iau deciziile nu logic ci în funcție de sentimentele și trăirile pe care le au.
Ne place să credem că atunci când luăm o decizie trebuie să o luăm rațional, dar cu toate acestea nu ne dăm seama că ceea ce de fapt noi credem că este rațional este de fapt sentimental. De ce spun asta? Pentru ca mintea umană ia decizii întotdeauna alegând între o plăcere și o suferință. Dacă suferința va fi mai mare decât plăcerea creată de un lucru atunci vom decide clar să nu facem acel lucru. Și întotdeauna mintea noastră are dreptate? Categoric nu. De ce? Pentru că mintea este predispusă ca între o plăcere de moment și una pe termen lung să o aleagă pe cea de moment.
Dacă vă plac dulciurile și aveți în frigider o prăjitură pe care ați cumpărat-o azi de la magazin în această zi vă veți gândi de nenumărate ori la cum veți mânca prajitura. În același timp însă țineți un regim alimentar întrucât doctorul vă recomandă să slabiți câteva kilograme bune altfel inima dumneavoastră va avea de suferit. Care credeți că va fi prima decizie pe care mintea dumneavoastră o va lua? Evident că ar trebui să mâncați prăjitura pentru că vă va oferi o plăcere imediată, chiar dacă pe termen lung vă va crea o suferință enormă afectându-vă starea de sănătate. Pe termen lung decizia de a nu mânca prăjitura constituie cea mai înțeleaptă alegere oferindu-vă posibilitatea să pierdeți din greutate și să aveți o sănătate bună putând să vă bucurați mai bine și mai mult de multe alte lucruri din viață, dar cu toate acestea este foarte greu să luați această decizie. Multă lume va spune că acest lucru depinde de controlul pe care îl are fiecare dintre noi și de voință. Nimic mai fals. Voința este o alternativă de scurtă durată. Nu poți evita la nesfărșit să te bucuri de o plăcere pe care mintea ta o consideră irezistibilă. Soluția este să înlocuiești o plăcere care vă poate afecta pe termen lung cu o plăcere care nu numai că nu vă poate afecta pe termen lung dar vă poate oferi beneficii nebănuite. Mulți dintre noi spunem că nu putem să renunțăm la un viciu dar în realitate de fapt nu știm cum să renunțăm.
Deși în momentul în care am renunțat la fumat nu cunoșteam aceste principii totuși le-am aplicat întrucât m-am străduit foarte tare să îmi determin mintea să găsească o soluție permanentă la problema cu care mă confruntam. Cum s-a întâmplat? Am început să caut informații despre metode de a te lăsa de fumat. Din multitudinea de metode mi-am dat seama că majoritatea sunt oferite pentru profitul altora (vezi plasturi cu nicotina și alte produse similare), iar șansa de reușită utilizând aceste metode este 0. Drept urmare am căutat mai departe. Între timp am avut două tentative de a mă lăsa de fumat care au durat 2 sau 3 luni, după care am revenit la vechiul viciu. De ce credeți că s-a întâmplat acest lucru? Pentru că nu am făcut trei lucruri esențiale și m-am bazat doar pe voință. Care sunt aceste trei lucruri pe care ar fi trebuit să le fac de la bun început?
1. Am început să consider țigara cel mai nociv lucru din lume. Dacă înainte mă trezeam dimineața și primul lucru la care mă gândeam era acela de a-mi aprinde o țigară am început să îmi schimb acest mod de gândire și am schimbat acest gând cu acela că dacă aș fuma o țigară mi-aș introduce atâtea toxine în organism încât sănătatea îmi va fi afectată iremediabil și peste 10-15 ani îmi voi vedea copii cum mă îngrijesc la pat în loc să iasă afară la joacă, să se bucure de vârsta pe care o au, să socializeze cu ceilalți copii și să fie catalogați ca fiind copiii unui infirm. Dacă nu introduci în subconștient această imagine sumbră și dacă nu ești crud cu propria persoană nu vei reuși.
Și în fond dacă ne amintim de prima țigară pe care am fumat-o aceasta nu ne-a creat o plăcere prea mare pentru că organismul nostru și-a dat seama imediat că este un lucru nociv, o otravă. Ce am făcut însă? Am continuat să tragem în piept această otravă până când organismul s-a adaptat, iar creierul a început să o perceapă ca o plăcere pentru a putea trece peste șocul fiecărei țigări fumate.
2. Am înlocuit plăcerea de a fuma pe care o ofeream creierului cu mai multe plăceri pe care le-am vizualizat atât de puternic încât au eclipsat plăcerea inițială pe care mi-o oferea o țigară fumată. Am început să văd cum voi juca tenis sau fotbal cu copiii mei, cum mă voi plimba în fiecare seară cu soția mea prin parc până la vârsta de 80 de ani, cum voi avea posibilitatea să fiu un exemplu pentru copiii mei, cum voi avea posibilitatea să fac absolut orice dacă voi fi sănătos. Mintea noastră este stimulată mai bine vizual de aceea mi-am imaginat aceste lucruri cu foarte multe detalii. Spre exemplu m-am vazut la braț cu soția mea, îmbrăcați puțin prea modern pentru vârsta de 75 de ani pe care o aveam, fără ochelari întrucât nu aveam nevoie, mergând țanțoș și admirând copii care ne puteau fi nepoți ce se jucau pe lângă noi, mergând alături de prietenul nostru golden retreiver și vorbind despre locurile frumoase pe care le-am vizitat de-a lungul vieții. Aceste imagini mi-au dat o așa de mare plăcere încât plăcerea oferită de o țigară a scăzut considerabil, iar mintea a putut alege repede între plăcerea cea mai mare.
3. Nu în ultimul rând a trebuit să decid care va fi ultima țigară pe care o voi fuma. Nu m-am lăsat de fumat până nu am fumat ultima țigară. Oricărei persoane îi va fi imposibil să se lase de fumat dacă nu a fumat ultima țigară. Am considerat deci că va trebui să îmi aduc aminte de această ultimă țigară pentru tot restul vieții. Drept urmare am savurat-o intens, până la muc. Și nu o voi uita niciodată, am fumat-o la ghena blocului în care locuiam cu chirie la momentul respectiv gândindu-mă la starea de sănătate care se va îmbunătăți din secunda în care acea țigară se va termina. Dacă nu îți amintești ultima țigară îi vei lăsa un pretext creierului tău să mai fumeze încă una, chiar și dupa 10 ani de când nu ai mai fumat.
Multe persoane consideră că nu doresc să se gândească la consecințele pe care le poate avea fumatul asupra sănătății lor. Se gândesc că poate lor nu li se va întâmpla. Pentru ei din păcate nu se pot aplica aceste lucruri. Ei vor trebui mai întâi să se maturizeze și să înțeleagă că în momentul în care vor fi pe patul de spital la vârsta de 45 de ani cu mai multe aparate care să îi mențină în viață nu vor avea nici o scuză. Acestea sunt persoanele care se concentrează prea mult pe lucrurile pe care nu le pot schimba în loc să se concentreze pe lucrurile în care pot avea un cuvânt de spus. Din păcate mulți dintre noi au exact acest mod de gândire și de aceea multă lume nu se poate lăsa de fumat, nu pot slăbi, nu pot avansa în carieră, sunt singuri și așa mai departe. Se întâmplă pentru că se iau decizii între o plăcere de moment și o plăcere de lungă durată. Este înțelept? Evident că nu.
Realizând toate aceste lucruri mi-am stabilit un nou obiectiv și anume acela de a ajuta cel puțin 3 persoane în 5 ani de zile să se lase de fumat.
9/03/2010
Se fură ca-n codru...la kW
Iată practic ce se întâmplă în România de astăzi. Un sfert din producţia de energie electrică este consumată fraudulos pe teritoriul României. Dar suntem în România şi practic ar trebui să fie un lucru absolut normal. Şi până la urmă de ce să nu se fure. Oricum producem prea mult. Avem centrala nucleară de la Cernavodă (aprox. 4000 Mega Waţi), hidrocentralele (care pot ajunge la un total de 3500 Mega Waţi) şi încă un proiect nou eolian în Dobrogea cu o capacitate estimată la 600 Mega Waţi. Un total de 8100 Mega Waţi, un minim realizat fără prea mari eforturi. La Porţile de Fier I deşi sunt 6 turbine cu o capacitate de 200 Mega Waţi fiecare atunci când Dunărea are un debit mai mare decât cel normal se dă drumul la apă fiecare turbină generând numai 130 Mega Waţi. De ce? Păi mai este şi mineritul la mijloc şi mai e ceva de mâncat şi în acest domeniu.
Putem exporta energie fără probleme limita maximă de consum în România fiind atinsă în această vară - aprox. 7500 Mega Waţi.
Nu trebuie să îi plângem însă pe cei care furnizează energie electrică...până la urmă acest un sfert de consum de energie consumată fraudulos se recuperează de la ceilalţi care plătesc în mod corect energia electrică consumată.
Putem exporta energie fără probleme limita maximă de consum în România fiind atinsă în această vară - aprox. 7500 Mega Waţi.
Nu trebuie să îi plângem însă pe cei care furnizează energie electrică...până la urmă acest un sfert de consum de energie consumată fraudulos se recuperează de la ceilalţi care plătesc în mod corect energia electrică consumată.
INVENTAR STUPINĂ BREAZA 21 AUGUST 2010
Datele sunt pentru data de 21 August 2010 când am făcut ultima verificare.
1. Familie În stup orizontal pe 20 de rame. Matca de anul acesta din roire. 3 rame cu puiet căpăcit şi 2 rame cu puiet larvar. Nu a mai depus puiet de trântor deloc, iar trântorii sunt extrem de puţini. Matca a depus bine din Iulie şi până acum. Am mai luat rame cu puiet căpăcit să întăresc familia 4.
2. Familie în stup orizontal pe 16 rame. Matca bătrână (nu îi ştiu vârsta întrucât aşa am cumpărat familia în Aprilie). Din păcate această familie a avut o perioadă în care a rămas cu puţină albină acoperitoare. Prin Iulie erau 6 rame cu puiet căpăcit şi albină acoperitoare cât pentru 3-4. Acum este ok pe 8 rame destul de bine acoperite. Puiet capacit 2 rame, puiet larvar o ramă.
3. Familie în stup orizontal pe 16 rame. Matca de anul acesta selecţionată (cumparată de la ACA - Moara Vlăsiei). Teoretic matca asta trebuia să ajungă într-un alt stup bezmeticit între timp însă a zburat când am eliberat-o şi uite că a nimerit lângă. Probabil a omorât matca bătrână şi i-a luat locul. Ştiu sigur pentru că e marcată, iar mătcile vechi nu erau marcate. Pot spune că această familie a avut cea mai bună evoluţie. Nu a roit (deşi a avut tentative însă am tăiat botcile), şi a avut constant rame cu puiet, deşi vremea a fost păcătoasă anul acesta (multe ploi). Acum este pe 9 rame destul de bine acoperite, din acestea 3 sunt cu puiet căpăcit iar 2-3 cu puiet larvar - am reuşit să văd o ramă plină pe jumătate cu ouă. Au băgat foarte multă păstură. Există în stup 3 rame pline cu păstură. O să văd dacă va fi necesar să o împart la celelalte familii care mai au nevoie de păstură. Nu prea e miere însă o să echilibrez într-un fel balanţa cu celelalte familii care au mai multă.
4. Familie în stup vertical pe 10 rame cu fund fix. Această familie a fost salvată de la bezmeticire. A fost iniţial un roi pe care l-am făcut pe 5 rame. Probabil matca a avut un accident şi am introdus o matcă selecţionată achiziţionată de la ACA pe care au acceptat-o. Am ajutat-o constant cu rame cu puiet căpăcit gata de eclozionare. Acum este pe 7 rame însă albina este pentru 5 bine acoperite. Două rame sunt cu puiet căpăcit şi încă una este cu puiet larvar. Am tot căutat să dau rame pentru ouat dar nu mai am disponibile nicăieri în stupină. Mai sunt o grămadă de rame pe care vreau să le desfiinţez (multe celule de trântori sau construite când familiile vroiau să roiască şi au construit multe botci pe ele).
5. Familie în stup vertical pe 10 rame fund fix. Este primul experiment reuşit. Primul roi pe care l-am lăsat să îşi facă matca singur şi am avut norocul că s-a şi împerecheat şi a avut o pontă explozivă de la mijlocul lui Iunie şi până acum. Acum sunt 9 rame foarte bine acoperite cu albină. O ramă cu puiet căpăcit şi o ramă cu puiet larvar. Ciudat este că am găsit 4 rame aproape pline cu miere. Au străns mierea asta în 2 săptămâni faţă de celelalte familii unde nu am văzut acest gest. Nu am găsit matca însă am văzut ouă de o zi şi nu am văzut botci. Am mai luat două rame cu miere şi le-am înlocuit cu două rame bune de ouat. Ar fi păcat să ţin cuibul blocat tocmai în această perioadă când e nevoie de pontă serioasă.
Am făcut pe 21 August primul tratament cu Varachet Forte, iar pe 28 August pe cel de-al doilea. Probabil pe la mijlocul lunii Septembrie o să adaug şi benzile de Mavrirol, iar pentru ultimul tratament cu Varachet Forte o să aştept până când va ecloziona tot puietul înainte de intrarea în iarnă.
Miercuri, 26 August am început hrănirile de completare cu câte 2,5 litri sirop/2 zile pentru stupii orizontali şi 1.5 litri de sirop/2 zile pentru cei verticali. Am redus urdinişurile la 2 cm întrucât am observat că sunt probleme cu furtişagul. Tocmai a adus un vecin cei 30 de stupi din pastoral. Distanţa între stupina mea şi a lui este de 700 de metri. Am văzut albine hoaţe negre care căutau să fure şi chiar o mică dispută între ele şi albinele dintr-un stup. În fine am zis că e mai bine să reduc cât mai mult urdinişurile să fiu sigur că nu o să fie nici o problemă. Hrănirile le fac numai după ce a apus soarele şi albinele au intrat în stup (şi-au încetat activitatea afară).
1. Familie În stup orizontal pe 20 de rame. Matca de anul acesta din roire. 3 rame cu puiet căpăcit şi 2 rame cu puiet larvar. Nu a mai depus puiet de trântor deloc, iar trântorii sunt extrem de puţini. Matca a depus bine din Iulie şi până acum. Am mai luat rame cu puiet căpăcit să întăresc familia 4.
2. Familie în stup orizontal pe 16 rame. Matca bătrână (nu îi ştiu vârsta întrucât aşa am cumpărat familia în Aprilie). Din păcate această familie a avut o perioadă în care a rămas cu puţină albină acoperitoare. Prin Iulie erau 6 rame cu puiet căpăcit şi albină acoperitoare cât pentru 3-4. Acum este ok pe 8 rame destul de bine acoperite. Puiet capacit 2 rame, puiet larvar o ramă.
3. Familie în stup orizontal pe 16 rame. Matca de anul acesta selecţionată (cumparată de la ACA - Moara Vlăsiei). Teoretic matca asta trebuia să ajungă într-un alt stup bezmeticit între timp însă a zburat când am eliberat-o şi uite că a nimerit lângă. Probabil a omorât matca bătrână şi i-a luat locul. Ştiu sigur pentru că e marcată, iar mătcile vechi nu erau marcate. Pot spune că această familie a avut cea mai bună evoluţie. Nu a roit (deşi a avut tentative însă am tăiat botcile), şi a avut constant rame cu puiet, deşi vremea a fost păcătoasă anul acesta (multe ploi). Acum este pe 9 rame destul de bine acoperite, din acestea 3 sunt cu puiet căpăcit iar 2-3 cu puiet larvar - am reuşit să văd o ramă plină pe jumătate cu ouă. Au băgat foarte multă păstură. Există în stup 3 rame pline cu păstură. O să văd dacă va fi necesar să o împart la celelalte familii care mai au nevoie de păstură. Nu prea e miere însă o să echilibrez într-un fel balanţa cu celelalte familii care au mai multă.
4. Familie în stup vertical pe 10 rame cu fund fix. Această familie a fost salvată de la bezmeticire. A fost iniţial un roi pe care l-am făcut pe 5 rame. Probabil matca a avut un accident şi am introdus o matcă selecţionată achiziţionată de la ACA pe care au acceptat-o. Am ajutat-o constant cu rame cu puiet căpăcit gata de eclozionare. Acum este pe 7 rame însă albina este pentru 5 bine acoperite. Două rame sunt cu puiet căpăcit şi încă una este cu puiet larvar. Am tot căutat să dau rame pentru ouat dar nu mai am disponibile nicăieri în stupină. Mai sunt o grămadă de rame pe care vreau să le desfiinţez (multe celule de trântori sau construite când familiile vroiau să roiască şi au construit multe botci pe ele).
5. Familie în stup vertical pe 10 rame fund fix. Este primul experiment reuşit. Primul roi pe care l-am lăsat să îşi facă matca singur şi am avut norocul că s-a şi împerecheat şi a avut o pontă explozivă de la mijlocul lui Iunie şi până acum. Acum sunt 9 rame foarte bine acoperite cu albină. O ramă cu puiet căpăcit şi o ramă cu puiet larvar. Ciudat este că am găsit 4 rame aproape pline cu miere. Au străns mierea asta în 2 săptămâni faţă de celelalte familii unde nu am văzut acest gest. Nu am găsit matca însă am văzut ouă de o zi şi nu am văzut botci. Am mai luat două rame cu miere şi le-am înlocuit cu două rame bune de ouat. Ar fi păcat să ţin cuibul blocat tocmai în această perioadă când e nevoie de pontă serioasă.
Am făcut pe 21 August primul tratament cu Varachet Forte, iar pe 28 August pe cel de-al doilea. Probabil pe la mijlocul lunii Septembrie o să adaug şi benzile de Mavrirol, iar pentru ultimul tratament cu Varachet Forte o să aştept până când va ecloziona tot puietul înainte de intrarea în iarnă.
Miercuri, 26 August am început hrănirile de completare cu câte 2,5 litri sirop/2 zile pentru stupii orizontali şi 1.5 litri de sirop/2 zile pentru cei verticali. Am redus urdinişurile la 2 cm întrucât am observat că sunt probleme cu furtişagul. Tocmai a adus un vecin cei 30 de stupi din pastoral. Distanţa între stupina mea şi a lui este de 700 de metri. Am văzut albine hoaţe negre care căutau să fure şi chiar o mică dispută între ele şi albinele dintr-un stup. În fine am zis că e mai bine să reduc cât mai mult urdinişurile să fiu sigur că nu o să fie nici o problemă. Hrănirile le fac numai după ce a apus soarele şi albinele au intrat în stup (şi-au încetat activitatea afară).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
